Nerăbdare, emoție, încântare…toate încap în sufletul unui pui de om care primește în dar prima bicicletă.
Pe 2 și 5 noiembrie am fost în vizită la copiii de la Școala gimnazială Măguri Bogdănești și la piticii îngrijiți în cadrul Așezământului Sfântul Onufrie de la Tăuți pentru a dărui bucurie…. pe două roți. 31 de biciclete mari și mici au fost vedetele a două zile încărcate de copilărie și emoție pură. Mulțumim Tura de Noapte și Decathlon România pentru sprijinul oferit în realizarea unei noi acțiuni marca CERT Transilvania dedicată celor mici.