Regulament plantare – Deleni, 2 noiembrie 2024

Acțiunea de plantare „CERT Prinde Rădăcini”

Editia a XXII-a , 2 noiembrie 2024, Deleni, Jud. Cluj

 

Dragi prieteni,

 

Pentru o cât mai bună și corectă desfășurare a acțiunii de plantare vă punem în vedere câteva aspecte importante:

Participarea la acțiune se face benevol și se desfășoară pe proprie răspundere.

Vă rugăm să respectați orele de întâlnire și instrucțiunile voluntarilor care se ocupă de coordonare. La locație veți primi mănuși, apă de băut și unelte. La parcelă ne vom organiza în echipe și se va face un instructaj de protecția muncii și o demonstrație de plantare corectă.

Apa pe care o veți primi este apă pentru băut. Vă rugăm să nu o folosiți pentru puieți, aceștia nu au nevoie de apă acum.

Atenție : dacă sunt mânuite necorespunzător, uneltele folosite – ceaglele (sape de munte) – pot produce accidentări !!!!! Vă rugăm să le folosiți cu maximă atenție. Vă rugăm să nu vă grăbiți și să verificați tot timpul să nu pătrundă cineva în raza dvs. de acțiune.

Pentru siguranța tuturor participanților, pe parcursul întregului eveniment va fi prezentă o ambulanță cu echipaj medical pregătit să intervină în situațiile de urgență.
Familiile cu copii sunt binevenite. Ne bucură prezența celor mici. Pentru a evita situații neplăcute, rugăm părinții să supravegheze cât mai atent copiii.

 

Vă rugăm să respectați mediul înconjurător: nu aruncați nimic pe jos, toate ambalajele trebuie aruncate în sacii de gunoi puși la dispoziție de CERT-Transilvania.

Pentru orice fel de probleme vă rugăm să vă adresați membrilor CERT-Transilvania care vor fi îmbracați cu veste galbene. Vă sfătuim să purtați echipament adecvat: bocanci sau cizme și pelerină de ploaie.

Prin înscrierea la acest eveniment, în conformitate cu reglementările Europene de Protecția Datelor cu Caracter Personal, Regulamentul UE 2016/679 și Directiva UE 2016/680 sunteți de acord ca datele furnizate să fie folosite de către reprezentanții Asociației CERT-Transilvania în vederea menținerii bunei comunicări, informare cu privire la evenimentele și acțiunile asociației, feed-back sau promovare a activității CERT. Ați luat la cunoștință și sunteți de acord ca fotografiile realizate în cadrul acțiunilor CERT, cu dumneavoastră sau minorii din familia dumneavoastră să fie folosite de Asociație în vederea promovării acțiunilor acesteia.

În cazul în care nu doriți ca imaginile cu persoana dumneavoastră, sau membrii familiei să fie folosite, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail explicit pe adresa: office@cert-transilvania.ro

Totodată, în cazul în care o persoană face înscrieri pentru mai mulți participanți confirmă că are acordul acestora și că toate prevederile prezentului regulament au fost aduse la și la cunoștința celorlalte persoane.

Programul zilei:

  • ora 8:45 – participanții care au menționat că au nevoie de transport, sunt așteptați pentru îmbarcarea în autocare, in parcarea Salii SPorturilor Horia Demian

La autocar se va afla o listă nominală cu persoanele repartizate, vă rugăm să respectați locurile desemnate. Plecarea spre locația evenimentului de plantare se va efectua la ora 9 , rugăm punctualitate;

  • ora 9:30 – participanții care se deplasează cu mijloace proprii de transport , sunt așteptați la locație. Regăsiți coordonatele gps pentru zona de plantare marcate prin link-ul de mai jos:

Locație impădurire

*În ambele locații veți fi așteptați de voluntarii Asociației CERT-Transilvania care vă vor îndruma către zona de desfășurare a evenimentului.

  • ora 10 – instructajul privind protecția muncii, informarea privind tehnica de plantare și împărțirea pe echipe;
  • ora 10:30 – acțiunea de plantare propriu-zisă;
  • ora 13-14 – masa de prânz – gulaș la ceaun;
  • ora 14:30 – îmbarcarea în autocare sau mijloacele de transport proprii și revenirea în Cluj-Napoca.

Reguli de bază ale plantării:

Vom începe cu săparea unei vetre. În mijlocul vetrei pe care o veți pregăti, trebuie săpată o groapă în care se așează puietul. Groapa trebuie să fie destul de adâncă și de largă în așa fel încât rădăcinile să se așeze confortabil, nu îndoite, forțate, sau răsucite cu vârful în sus. Așezați pământul din partea superioară a gropii la fund, și pe cel de la fund deasupra.

După așezarea în groapă, în jurul puietului se adaugă pământ care se tasează cu fermitate pe măsură ce se umple groapa. Tasarea se va face cu atenție să nu se rupă rădăcininile. Terenul are o ușoară pantă, astfel că în partea de sus a puietului, în imediata apropiere a acestuia se va face o mică groapă cu calcaiul în așa fel încât să se colecteze apa de ploaie.

Vă mulțumim și vă dorim o zi plină de satisfacții!

Echipa CERT-Transilvania

Ți-a plăcut acest articol?

Share on facebook
Share on Facebook
Share on twitter
Share on Twitter
Share on linkedin
Share on Linkdin
Share on pinterest
Share on Pinterest

Lasă un comentariu

Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informatii

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt setate să permită "permiterea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dați clic pe "Acceptați" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Inchide